I see myself walking on the dusty road while I am picking up every single white pearl, admiring their absolute beauty. Now I understand how much they value. I am now holding proudly the last piece of my puzzle in my right hand, though it’s burning me.
An ingoing mist starts its rol , allowing me to see only a piece of the bridge I’ll be crossing minutes later. Minutes…As if I can measure that distance in any sort of length…
The bridge seems old and insecure but I start crossing it step by step because ,though it’s not marked on my map, I have to, I want to. My feet are gently stepping on each of the planks, taking me deeper into the mist.
I hear music.
I hear them. I turn back and I give them my pearls. I kiss the hand of my human guardian angel. I shall never forget her sacrifice of giving up her deathless soul for holding me in her arms.
Goodbye , I say.
I walk away, not once turning my head back. Thankful tears are released, and a song written by colors I start to sing.
Cum se face ca de fiecare data cand imi doresc ceva,se intampla ceva rau?Nu pot sa pricep asta!Mi s-a intamplat asa de des sa fiu refuzata cand imi doream ceva,ca mai apoi,ceva rau sa se intample si eu sa ma simt vinovata ca sacai pe cineva cu problemele mele tampite!
Am senzatia ca mi se da prea des lectia ca sunt lucruri mai importante decat dorinta mea.Ei bine: I know what I want!And even if I don’t get it,you certainly won’t be too much in my eyes!
Niciodata nu am inteles exagerarile: prea periculos,prea exagerat,prea mult,prea…prea…prea…,cand cu siguranta nu e vorba de ceva ce incepe cu prea!
Intamplarile si dorintele prioritare nu le anuleaza pe cele cu putin mai jos decat ele!
Nu am de gand sa neg nimic din tot ce s-a intamplat,sau ca ma prefac ca nu s-a intamplat nimic, pentru ca intr-un fel mai ciudat,sunt mandra de tot!Nu consider ca ceea ce spun e un apropo,cand repet fraze memorabile,sau cand afisez poze vechi,sau cand spun ceva ce incepe cu “Mai stii cand…?”.
In conceptia mea despre evolutia mea personala,nu consider ca a uita ceea ce candva m-a facut fericita inseamna a evolua!Sunt prea multe lucruri de care nu vreau sa uit.Le pastrez cu grija intr-o cutie in care ma mai uit uneori,nu prea des.
Postul acesta i-l dedic profesorului meu de istorie.Cine ma cunoaste,sau e in acelasi liceu cu mine stie despre cine e vorba.Totusi,prefer sa nu ii mentionez numele.
De la o vreme incoace ma tot bazaie la cap interesul excesiv al oamenilor pentru prostie,si lipsa de interes in ceea ce priveste cultura si cunostintele personale.
Cea mai mica dovada ar fi posturile anterioare de pe blogul meu.Sunt sigura ca cei mai multi au vizionat filmuletele cu Inna si Mondenii decat cel cu scrisoarea,de la Tudor Chirila si melodia de la Parazitii.Am ajuns la concluzia ca interesul acesta pentru prostie e genetic,e in sangele fiecaruia,iar tara in care traim promoveaza prostia.
Sambata seara incepe o emisiunea senzationala,spectaculara…Numele emisiunii e :”In puii mei”.Ce poti deduce din titlu?
Mai deschid si eu televizorul din cand in cand si nu pot lasa 10 minute pe un post fara sa fiu uimita de magarii si magariile televizate.Ca sa nu mai spun ca postul cu cel mai mare rating din tara este OTV-ul…Romania investeste in telenovele cu elodii,in analfabete de 18-27 de ani(platite pentru a-si etala picioarele,sanii si insuficienta fondurilor pentru haine decente),in emisiuni cu gay care prezinta usuratice dezbracate in timp ce le sunt masate fesele,cu toate “chestiile”(altfel nu le pot spune acelor fete si baieti) ieftine si afone,a caror talent e impresionant dar lipseste cu desavarsire,si a caror avere ii da afara din casa,dar nu au suficienta inteligenta incat sa faca o vizita(de urgenta) la dentist.
Astfel de programe gasesti oricand la orice ora.E ingrijorator interesul acesta investit in prostie.Am ajuns sa stim cine e Sexy Braileanca,Fernando de la Caransebes,Roxy Manelista si alte specimene dar habar nu avem despre lucrurile importante ce ne ajuta sau chiar salveaza in viata,in viitor,pentru ca realitatea nu are mila,si nimeni nu ajunge cineva in viata,fiind primul fan al lui Sexy Braileanca….
“Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.”(Tudor Chirila).
Daca nu bagi la cap ce zice Tudor Chirila si Parazitii in filmuletele din postul anterior,risti sa ajungi....:
Un lucru care totusi nu il suport e cand o persoana defineste o alta persoana ca fiind o "piţi" sau un "cocalar",fara a se uita in oglinda:).Filmuletul de mai sus spune cam tot... Uitati totusi din gura cuia scultati voi muzica:))Dupa primul minut am prins o migrena...grava!
E atat de ireal,dar ma supun cu devotement.Stiu ca sunt limitata in cele doua optiuni ale mele in ceea ce priveste ce va urma,dar respectarea limitei uneia dintre optiuni o va incalca mereu pe cealalta.
Timpul nu este decat un factor intermediar.Dupa scurgerea acestuia urmeaza confruntarea dintre mine si inevitabil.Nimeni nu ma poate ajuta si spre disperarea mea nu se poate ca,totusi,nimeni sa nu fie implicat.
Indeplinirea celei mai mari temeri ale mele pare departe de a deveni parte din realitatea mea instabila.A fost ceva uimitor sa fiu eu cea care a prins panglica cea rosie,in caderea ei atat de gratioasa.
Acum sunt atat de aproape de termenul limita incat sangele,in terifierea lui,pare sa fi uitat sa imi mai curga prin vene,la fel ca mine uitand sa respir,cand ceva atat de splendid avea sa fie schimbarea totala a intregii mele vieti.
Daca tu ai avea un secret…pe care nu l-ai putea spune nimanui?
Stiind ca sunt impinsa catre un nou nivel,pretend ca toti imi stiu secretul,indiferent ca ei il stiu sau nu.Continui sa alerg ca sa pot tine pasul cu destinul meu,care ma trage de mana cu rapiditate.
Optiunile mele devin pe zi ce trece obligatii si nu stiu cum sa aleg una fara a regreta ca nu am ales-o pe cealalta.Nimic nu mai e simplu,logic sau normal si undeva,in subconstientul meu iubesc asta.
Toata splendoarea aceea avea sa imi apartina pentru eternitate, contrastandu-ma constant cu ea…Dar totusi,va fi a mea!Realitatea este plina de lucruri atat de ireale.Nu mai stiu adevaratul sens al cuvantului normal.
Continui sa iubesc gustul dependentei mele,care in fiecare clipa poate deveni fatala.Continui sa iubesc…
Ador drama!Gata,am recunoscut.Sunt dependenta de sentimentul acela de satisfactie si sarcasm fiind pus in antiteza cu manifestarea unei persoane al carei sentiment predominant e ura,dar modul de manifestare este un amestec intre vocabularul limitat la cuvintele "limbajului de catier" si neuronii suprasolicitati.Ce sa facem?Asta este.
Sunt persoane care isi permit libertatea de a judeca orice alta persoana inafara de persoana lor.Cand se aduce vorba de persoana lor,bineinteles,gasesc scuze si fac planuri precum:"Am sa merg la dentist sa imi albesc si repar dintii astia stricati","Am sa merg la un nutritionist sa imi dea o reteta prin care sa slabesc,apoi voi merge la sala si am sa imi trag un corp de vor muri toate fetele dupa mine"si muuuulte altele.
Cum am putut sa uit de acei...respectivi care in urma unui conflict fug la un personaj din respectivul anturaj si ii spun tot felul de lucruri rautacioase despre persoana cu care a fost in conflict.Bineinteles,dupa ce personajul cu care a avut respectivul schimb de argumente a plecat.
Mai sunt si persoanele care au toate aceste trasaturi la un loc.Persoane urate(si nu uitati ca frumusetea si uratenia nu se refera doar la aspectul fizic),care tind sa manipuleze,sa tradeze, sa considere ca ei sunt exagerat de superiori cand adevarul e ca sunt...exagerat de opusi superioritatii...
Da,lumea e plina de specimene si ma gandesc serios sa continui sa scriu despre ele...Nu stiu ce sa zic...Chiar ma inspira subiectul.
Judec?Nu dragilor.Diferenta dintre mine si ei,sau el(in acest caz) este ca eu povestesc,ei judecacriticabarfesc.Nu imi permit sa despart cuvintele subliniate prin virgula deoarece ei stiu sa le imbine atat de perfect incat nici un semn de ortografie si punctuatie nu isi are rostul.
Imi permit sa ma adresez lor cu un sincer: FELICITARI!Sunt constienta de talentul lor de a prinde oamenii cu garda jos...Dar si de incapabilitatiea lor de a observa cand garda s-a ridicat de mult.
Mai tineti minte desenele animate de pe “vremea noastra”?Aseara eram afara cu niste prieteni,toti binedispusi si pusi pe vorba.Ne-am apucat sa ne amintim de toate desenele la care ne uitam cand eram mici.Nu stiu de voi,dar stiu ca generatia mea a fost chiar la limita cu desenele animate in limba engleza.
Scooby Doo,The Flinstones,The Jetsons,Road Runner,Two Stupid Dogos,Dexter’s Laboratory,Courage The Couardly Dog,Ed Edd ‘n Eddy,Cow and Chicken,I Am Wiesel,Tom and Jerry,The Powerpuff Girls,The Cramp Twins,Johnny Bravo,Looney Tunes si multe altele.
Ne plimbam si ne aminteam episoadele cele mai faine,fazele cele mai amuzante,replicile,personajele dubioase si amuzante din fiecare.Ne aminteam de pasiunea nebuna ce o manifesta Ed pentru gaini(“I love chickens Eddy!”) ,de Zoiks si Jenkins(Shaggy si Velma),Yabadabadooo(Fred),de strutul acela din Road Runner si lupul flamand care tot ii punea capcane si cadea singur in ele,de Fuzzy Lumpkins si benjoul lui Joe,de”periculoasa” gasca Cangrena si Amiba Boys,de dracul acela care era mereu in fundul gol sis area pe el,din Cow and Chicken,de Cossy (prietenul imaginar a lui Dee-Dee)….si multe altele.
A fost frumos sa stam ore intregi la televizor san e uitam la desenele astea.Erau atat de simplu desenate si atat de reusite.Multi dintre noi asa am invatat engleza.
She was so disappointed. All her silent tears were brought back to surface. You could see that she was thinking of something, but you couldn’t find out what that was. Her face didn’t have any expression. Her eyes were cold, her lips were stuck.
She realized once more that she was swimming in the same old black lake, although she was swimming different.
She disappeared.
The next day I found her sitting on the floor, wearing the same clothes she did the day before. When she saw me she smiled.”Thanks”, she said and after that she acted like nothing ever happened. I still don’t know what was it, but I know there was something. The only thing I am sure of is that from that day I’ve never seen him again.
